GHEORGHE PIPEREA | Chemare urgentă la acțiune




Chemare urgentă la acțiune – orice membru al acestui grup poate contribui, atât prin semnături proprii, cât și prin semnături culese de la apropiați și cunoscuți.

Mandatul politic pe care parlamentarii îl primesc de la noi, votanții, ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații. De exemplu, obligația parlamentarului de a da periodic socoteală despre gestiunea sa (pentru o aplicație juridică a acestui principiu, vezi art. 2019 alin.2 Cciv). Parlamentarii, de asemenea, ar trebui să poată fi revocați sau demiși pentru încălcarea obligațiilor lor de mandatari politici ai votanților și, în general, ai cetățenilor, inclusiv cei care nu i-au votat.

Multe funcții în stat sau în administrația publică locală pot înceta din inițiativă cetățenească. De exemplu, președintele poate fi demis prin referendum, dacă Parlamentul decide suspendarea sa. De asemenea, poate fi demis prin referendum un primar, un consilier local, un consilier general sau județean sau un președinte de consiliu județean.

Din păcate, Constituția și legile noastre electorale nu prevăd o procedură de demitere a unui parlamentar, eventual prin referendum.
Parlamentarii care, în ciuda intereselor celor două treimi dintre români care nu dețin codul QR, vor vota curând pentru obligativitatea pașaportului sanitar (metamorfozat în pașaport de muncă și permis de cetățean), vor putea fi sancționați la vot, la alegerile din 2024.



Teoretic, cei ce vor fi reușit să țină minte „realizările” mandatului unui „ales al poporului” vor putea să nu-l mai voteze și să îl înlocuiască. Dar, timpul poate șterge chiar și amintirea unui mandat catastrofal, în care „alesul” a încălcat drepturi și libertăți, votând legi anti-cetățenești și pro-totalitarism.

Cu toate eșecurile, greșelile, fraudele, încălcările de drepturi și libertăți cetățenești, un parlamentar poate fi bine-mersi prezent din nou pe listele vreunui partid și, deci, să repete mărețele fapte de arme din mandatele anterioare.

Dacă ați trimis mesaje parlamentarilor, cerându-le să nu voteze legea pașaportului sanitar/de muncă obligatoriu, și nu vi s-a răspuns, ori vi s-a răspuns cu dispreț, cu cinism sau în răspăr, acesta este motivul – mandatul lor este, aparent, inexpugnabil până în 2024.

Ceea ce vă propun este un referendum de facto pentru revocarea morală și civică a fiecăruia dintre parlamentarii care sunt deciși să voteze legea nazipass-ului.

Un deputat este ales cu votul a cca 25 de mii de cetățeni, iar un senator, cu cca 35 de mii de voturi.

Strângeți câte 25 de mii (deputat), respectiv, 35 de mii (senator) de semnături pentru fiecare dintre parlamentarii din circumscripția voastră, în care semnatarii își asumă declarația de revocare a „reprezentantului” său în Parlament, după care depuneți aceste semnături la birourile parlamentare ale celor astfel revocați, la sediile locale ale partidelor vizate și, respectiv, la sediile lor centrale.



Dacă nu vi le primește nimeni, nu-i bai – depozitați-le cumva la vedere, chemați presa, faceți „live” – uri pe feisbuc și instagram, faceți dezbateri referitoare la aspectele negative ale mandatului „alesului” poporului etc.
Pentru impact, semnăturile de revocare, referendumurile de facto, ar trebui să se concentreze primordial pe liderii partidelor politice pro-totalitarism sanitar, de la centru sau din teritoriu.

Cu siguranță aceste referendumuri de facto nu vor avea efecte juridice.
Ceea ce este important, ceea ce trebuie să urmărim cu aceste referendumuri de facto, nu este efectul juridic, ci sancțiunea morală, civică, aplicată „aleșilor”, pentru simplul și deranjantul fapt că se lasă târâți în curentul totalitar.

Tocmai acum, când ar trebui ca ei să fie, de fapt, stavile contra acestui curent, ancore în plină derivă despotică, apărători primordiali ai drepturilor și libertăților omului.
Pe de altă parte, aceste referendumuri de facto sunt forme de democrație directă, aplicată la firul ierbii, care ne implică pe toți în problemele cetății aflate sub asediu. Nimic nu împiedică, în viitorul apropiat, ca ideea să se transforme în lege.

Acest grup are azi 31 de mii de membri. Fiecare dintre membri este, în același timp, membru în grupuri, online sau offline, cu alte zeci sau sute de oameni. Nu este imposibil ca aceste referendumuri de facto să se răspândească în ritm de undă de șoc sociologic.

Hai Liberare!

DISTRIBUIE MAI DEPARTE!